Skip navigation

În suflet port o lacrimă de cer
şi un colţ veşted de lumină;
sub fiecare ploaie, pic cu pic mai pier.

Te strig cu glasul vechi de toacă
şi ochii arşi de izul de tămâie.
Huma e-o pâine ce nu vrea să se coacă.

Sunt răstignită pe un zid, de plete
şi-n gură port o limbă grea de clopot.
Din mine ceaţa, în răstimpuri, bea cu sete.

Trupul mi-l simt sălciu şi-l simt vacant
cum e cenuşa care am să fiu;
o să atârn atunci la gâtul tău ca diamant.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: