Skip navigation

Aveam ani puţini
şi nu înţelegeam de ce
bătrânii aceia mărunţi se încăpăţânau
să rămână trişti.
Pe atunci, păcatul suprem
însemna pentru mine să plângi
în faţa unui pom abia înflorit.
O pasăre îşi zbătea aripile scurte
în mine.
Acum a crescut atât de mult,
că din clipă-n clipă
ar putea să-şi scoată aripile
zidite între umerii mei
şi să plece grăbită,
aşa, pe neaşteptate.
Mă tem de momentul
când voi comite, cu indiferenţă,
impietatea de a-mi întoarce
privirea goală
de la surâsul
primului copac înflorit.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: