Skip navigation

    Nu se prea stie daca pe vremea bunicilor nostri se intamplau lucruri de genul asta, cert este ca pare a fi mai degraba un simptom al Romaniei post-moderne. Sau poate pe vremuri existau obsesiile, dar nu erau multi cei care sa le recunoasca. Dupa atatia ani cu portretul impuscatului pretutindeni, chiar si pe prima fila a abecedarului,… ar putea fi de inteles.
    
     Atractie erotica pentru un fragment de hartie tiparita, amor virtual, fetisism. Adica eroul povestirii noastre sufera de o boala care se manifesta prin declansarea si trairea autentica a emotiilor sexuale, mergand pana la orgasm in faza terminala, adica patologica; si asta doar privind o fotografie, de regula a unui star din lumea filmului, a muzicii sau a TV-ului. Aceasta e partea inofensiva a problemei. Dar mai exista cazuri – e drept, rar semnalate la noi – in care individul merge pana la a incerca nu neaparat sa-si intalneasca idolul, dar sa ia contact direct cu lucruri personale de-ale acestuia.
    
     E foarte posibil sa fie vorba de inca un aspect al lumii occidentale, pe care ne dorim din adancul inimii sa ni-l insusim, numai si numai pentru a ne simti si noi mai americani… sau macar mai europeni: un alt fel de hamburger ori de pizza sau de cola. Chestie tipica pentru romanul vesnic insetat de cunoastere.
    
     Din pura simpatie pentru acesti indivizi, ne permitem, exclusiv spre binele lor, sa la dam o veste nu tocmai buna. Aici, ei sunt singurele victime si nu obiectul obsesiei lor. Speram astfel sa punem o caramida la temelia reconvertirii lor erotico-sexuale si a reintegrarii lor in sanul atat de primitor al societatii.
    
     Acesti indivizi nu sunt altceva decat victime ale aparentelor. Instinctul lor e un catel hamesit, scapat din lesa; condus ca in transa spre o serie de poze, postere, imagini filmate, nimic altceva decat o serie de deghizari aparent infailibile, dar numai aparent. Insasi vedeta ultra-cosmetizata si frumos ambalata, ca un cadou cu funda roz cu tot si inimioare pe hartia lucioasa, ajunge sa se creada o catwoman ori un zorro. Apoi cade cortina, …mai exact machiajul. Si tu, biet adorator, ai trait o pasiune devastatoare pentru cineva care nu exista! Acuma, preferam sa nu intram in detalii de genul cat de paralele sunt gambele actritei care a intruchipat-o pe Catwoman, cat de inteligent-expresiva e fata lui Zorro s.a.m.d. Cu atat mai mult cu cat a fost odata ca niciodata o preafrumoasa sirena-salvamarita, pe nume C.J. – 80% fake…
    
     Sentimentele noastre patriotice sunt prea profunde ca sa facem apel in exemplificarile de fata la vedete mioritice, desi, Slava Cerului, am avea ce povesti!…
    
     Pe scurt, draga cititorule, care cu fala te inscrii in galeria amorezilor de acest tip, esti singurul in masura sa hotarasti daca vei continua si pe mai departe sa iti cheltuiesti sau nu timpul, energia si talentele in ideea unui orgasm inutil. Alege ca macar obiectul arzatoarei tale pasiuni sa fie o banala fotografie de buletin. Si daca iti suna total neinteresant, iti soptim un pont: cel putin, e mai aproape de realitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: