Skip navigation

Lumina e ca o magmă,
în care intru tot mai adânc.
Îmi zăngăn lanţurile
chiar şi atunci când râd.
Şi e atâta cer, atât de mult cer
dincolo!…
Şi eu am rădăcini grele, atât de grele,
în rând cu pomii de aici…
Lumina e ca plumbul ars
în nări,
în gură,
în piept;
şi ce limpede e la voi, dincolo
şi cât de simplu
e totul,
când nu mai are ce arde
în tine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: