Skip navigation

Trec printre aparenţe
deghizate în copaci de toamnă.
Gândurile cad moale şi rotund
pe golul sufletului.
Uneori plec departe
şi atunci mi se face
un dor cumplit de mine…
Privesc la trupul încovoiat al liliacului
şi îmi amintesc clar cum arătau
braţele mele colorate în bronz şi violaceu.
Când umbli desculţ,
cerul prinde curaj şi coboară puţin,
dar numai puţin,
atâta doar cât să-ţi cuprindă
umerii cu prietenie.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: