Skip navigation

Când ne luăm la revedere

tu pleci de tot

eu mai rămân puţin

Ştii cerul a fost un loc mult mai bun

pe când stelele nu aveau nume

pe când îl locuiau hoarde anonime de păsări

Apoi am devenit tot mai des

o afurisită de coajă goală

fistic sau arahidă sau

dar cui naiba îi pasă

Încă n-am obosit

să împachetez de fiecare dată cu mare grijă

coaja nătângă

în hârtie frumoasă colorată până la refuz

E un zâmbet nefiresc de larg

nefiresc de orbitor

E fericită uite la ea cât e de fericită

Şi râd tot mai aprins

pe măsura bucuriei voastre

pe măsura ecoului din mine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: