Skip navigation

La Teatrul de Revista “Constantin Tanase” din Capitala a avut loc, in cursul acestei saptamani, deschiderea unei expozitii altfel. Portrete ale actorilor romani dintre cei mai reprezentativi pentru vremurile contemporane. Unii, inca aflati in viata aceasta; altii, trecuti deja in viata cealalta. Si am afirmat ca ar fi un eveniment altfel, fiindca nu e vorba de pictura, desen sau sculptura, ci de mozaic. Tehnica e aceea care face diferenta in cazul de fata. Dimensiunile medii, dat fiind si greutatea fireasca a panourilor, recomanda lucrarile a fi cu atat mai practice.

Din pacate, n-am putut fi prezenta la vernisaj, fiindca in dimineata respectiva am sustinut un interviu de angajare, iar restul zilei mi l-am petrecut la actualul loc de munca. Nu fusesem informata decat de existenta mozaicurilor, care, in parte, imi erau deja familiare pe viu. Apoi, am intrat pe un faimos site de socializare, unde mai obisnuiesc sa-mi pierd vremea (pe cat posibil, in mod constructiv) si, nu mica mi-a fost mirarea sa descopar, ca pe langa cei doi artisti din Brasov, Andrea Szentkiralyi si Tudor Asciu, pe care ii cunosc in carne si oase de niste ani buni, a fost invitata si o pictorita locala, Puskas Lenke Rozalia. Atentia mi-a fost atrasa de niste accente de mare stridenta venind din zona aceasta, iar cand au aparut imaginile din expozitie pe site-ul respectiv, m-am apucat sa le studiez cu luare-aminte. Poza cu poza. Detaliu cu detaliu. Am intrat putin si pe profilul doamnei expozante, care, dupa toate probabilitatile, se ocupa cu fabricarea acelui gen de tablouri ce se vor decorative si moderne si care populeaza magazine tip Ikea.

Am fost serios dezamagita. Ba chiar oripilata. Desigur, acelor mici mozaicuri nu le gasesc vreo valoare intrinseca alta decat aceea de document. Plus, calitatea incontestabila de tehnicieni, de buni mestesugari a celor doi artisti plastici. Sa lucrezi o serie de portrete marind la scara fotografii, pe care sa le redai cu fidelitate in mozaic, ramane in zona executiei. Nu atinge pragul artei. Nu e posibil. Pentru asta e necesara viziunea, e nevoie de interpretare. Dar sa alaturi acestor produse oneste niste bucati de kitsch din cel mai ordinar, asta nu mai e de trecut cu vederea. Practic, facand aceasta juxtapunere, omori ceea ce e bun si curat in contextul respectiv, omori sensul si rostul intregului demers si transformi totul intr-o nemaipomenita confuzie si o bajbaiala de toata jena.

De unde placerea asta morbida de a impana totul, cand simplitatea e, de cele mai multe ori, aceea care face cinste, aproape in orice context…? Ai foaierul unui teatru, ai un numar de portrete transpuse in mozaic ale unora dintre cei mai cunoscuti actori ai tarii. Ai coerenta, deci. S-ar spune ca e suficient. Dar nu!… De ce sa lasam lucrurile intr-o lumina atat de saracacioasa? De ce sa nu azvarlim ceva sclipici? Sa dinamizam treaba, zic, sa inveselim ambientul! Ce, numai nenea Mazare e pasionat de carnaval? Niste inimi in nuante pastel, garnisite cu alb de asa maniera incat par niste fursecuri sau briose monstruoase, sunt tocmai potrivite. De asemenea, ceva floricele aruncate alandala nu strica niciodata. Si profiluri feminine negre, amintind vag de camee, incadrate de brizbrizuri gratioase. Nu lipsesc nici spiralele, cuvantul “love” frumos caligrafiat, tocul stiletto, elemente din arsenalul muzicianului, al clovnului, al cartoforului. E, carevasazica, folosind o expresie la moda in argoul momentului, “o shaorma cu de toate”.

Iar tinuta si atitudinea de Broadway esuat in praful bucurestean, etalate de guresa doamna autointitulata pictorita, cu manusi negre din dantela lungi pana sub cot si fara degete, asezonate celor mai sclipiciosi pantofi argintii vazuti de mine in viata asta si uneia dintre cele mai infoiate coafuri posibile, nu se puteau potrivi mai armonios cu “i don’t give a flying fuck”-ul dragului de Asciu, tipic artistului boem-nonsalant, care se desfasoara firesc in hainele lui, maestru in a-ti crea impresia ca e doar asa, in trecere, dinspre Irak sau catre o partida buna de pescuit.

Sper, pana in 9 august, sa reusesc sa-mi fac timp sa vizitez expozitia. Poate revin cu niscaiva “addende”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: