Skip navigation

Tag Archives: dans

        De 8 martie, asteptam intotdeauna cu sufletul la gura acea surpriza cu adevarat speciala de la iubit/ sot. Si ziua ramane cu atat mai memorabila pentru acelea dintre noi care am scapat de misoginul robotel de bucatarie sau de si mai misoginul aspirator cu apa…
    
     Anul acesta, se pare ca a dat norocul peste intreaga suflare feminina din Romania si, in special, din Bucuresti. Si asta gratie unui singur barbat. Pe numele lui, Cortes. Joaquin Cortes.
    
     Doamnelor si domnilor, asa cum a promis inca de la conferinta de presa din decembrie anul trecut, zeul flamenco-ului se intoarce! Pe data de 7 martie, cu doar o seara inainte de ziua tuturor doamnelor si domnisoarelor, tot pe scena Salii Palatului, incepand cu orele 20,00. Biletele au valori intre 100 si 350 lei, in functie de amplasarea in sala si pot fi achizitionate din mai multe puncte de difuzare: Sala Palatului, magazinul Muzica, TNB, Teatrul Nottara, magazinele Carrefour si Diverta, statiile de metrou Unirii 1 si 2.
    
     Noul spectacol se intituleaza „Gitanos” si se inscrie in turneul mondial de primavara al lui Cortes.
    
     Carismaticul artist in varsta de 39 de ani si-a creat un stil unic de dans, prin imbinarea flamenco-ului traditional cu baletul clasic si dansul contemporan. De altfel, coregraful nu are prea mare nevoie de sustinerea unui fundal muzical, el reusind sa redea ritmul expresiv, rascolitor pana la dramatism al gitanilor andaluzi prin bataia palmelor si a talpilor. In paralel cu evolutia sa pe cele mai mari scene ale lumii, a dezvoltat si o cariera de actor, in distributii regizorale si interpretative de mare prestigiu.
    
     Sper sa ne bucuram impreuna de un nou spectacol in adevaratul sens al cuvantului, dupa cum ne-a obisnuit deja artistul cu „Mi Soledad” si „Zapatos Blancos”, care s-au derulat cu casa inchisa. Si, daca nu cer cumva prea mult, mi-as mai dori ca nelipsitii carcotasi fara fond sa ramana de aceasta data acasa. Din pacate pentru ei, Joaquin Cortes nu e nici „Spargatorul de nuci” si nici nu baleteaza pe „Lacul lebedelor”! Mai rau, asa cum au aflat acesti preastimabili spectatori pe 19 decembrie, dansatorul spaniol e de etnie tiganeasca!! Impardonabil, nu? Ce sa-i faci, neajunsurile vietii?!?…

Anunțuri

Paolo Porto îşi începe activitatea de fotograf în anul 1980, specializându-se în dansul şi teatrul contemporan. Din 1995, atenţia sa se îndreaptă şi către domeniul fotografiei sociale.

Studiile sale asupra mişcării îi aduc un premiu din partea World Press Photo – ediţia 2003, pentru o lucrare a cărei protagonistă este dansatoarea italiană Ines Cara, de la Compagna Thor-Belgio.
Paolo Porto are la activ numeroase colaborări cu artişti naţionali şi internaţionali (în teatru: Kemp, G. Lavia, Poli, Piera degli Esposti, Maddalena Crippa, Peter Stein, Juri Lubjmov; în dans: Pina Baush, Susanne Linke, Mikhail Baryshnikov, Dance T. of Harlem, Maya Plisetskaya, Maguy Marin, Rudra, Jose Limon D. C., No mades).
Reportajele sale l-au purtat prin toată lumea: Albania, Bosnia, Africa, S.U.A., India, Bolivia, Moldova, Transilvania.
În perioada 2001-2002, a evoluat la Milano şi Veneţia în cadrul unor expoziţii colective, al căror obiectiv era strângerea de fonduri în favoarea copiilor aflaţi în dificultate.

Expoziţia organizată la Gal. Simeza în decembrie 2003 ne propune doi artişti plastici: pictoriţa Irina Florescu şi fotograful Paolo Porto. Segmentul rezervat acestuia din urmă ne dezvăluie o serie de fotografii pe tema dansului, rod al muncii sale migăloase din ultimul deceniu, în preajma unora dintre cele mai mari companii de gen ale lumii.

Lucrările lui Paolo Porto sunt un elogiu adus trupului uman în mişcare, nudului care se extinde, se deschide către spaţiul neutru în care evoluează sau se repliază asupra sa
însuşi, într-un persuasiv act de claustrare. Înscriindu-se în succesiunea tenebrosiştilor italieni, artistul realizează imagini în care formele umane se revelează prin accente luministice violente.
Accentul este pus pe elementul geometric şi pe exacerbarea detaliului anatomic, ambele sub imperiul unei extraordinare flexibilităţi, într-o tentativă de abstractizare a figurativului. Corpul uman, zeus şi „axis mundi”, încremeneşte în definiţii-semn, în urma procesului autocreării sale din haos, din neantul fertil al cutiei negre.
Paolo Porto este un fin observator, sensibil la ritmurile intime ale modelelor sale. În acest complex joc de linii frânte, diagonala apare ca principală linie de forţă. Uneori, figura umană pare lansată pe drumul metamorfozei într-o măiastră brâncuşiană; alteori, ea devine o marionetă, o minusculă gâză suspendată în golul imens monoton.

În majoritatea lor, fotografiile reprezintă personaje izolate; dar este înfăţişat şi cuplul sau grupul, deşi într-o înlănţuire atât de fermă a siluetelor, încât pot fi luate drept alte forme singulare. Compoziţional, „tablourile” sunt echilibrate, uneori apropiindu-se în mod periculos de tentaţia simetriei. Ispita culorii este absolut sublimată, astfel că senzualitatea ei n-are nici un cuvânt de spus. Darul vorbirii, magia limbajului rămâne exclusiv în sarcina nudului, cu năucitoarea strălucire sidefie a carnaţiei, a epidermei sale: un simplu jet de pastă albă abia ţâşnită din tub pe cartonul negru, într-un joc de-a pulsul vieţii şi de-a tăcerea.