Patetica rapsodie (lui A. M.)

Îmi simt gândul auriu-auriu,
ca de nisip/ ce tot aleargă
din clepsidră în clepsidră.
Nici nu mai ştiu, nu mai ştiu, nu mai ştiu
dacă te chem,/ dacă te alung.

Aş vrea să-ţi jur că n-o să mai plâng,
dar cine să/ mă ţină-n braţe?
Se face iar dimineaţă
şi soarele prin geam este scălâmb;
dar totuşi e/ auriu-auriu.

Şi dacă tot îmi bântui fiecare vis;
şi dacă îţi simt braţele întinse către mine
prin lumina verzuie ca de sticlă;
şi dacă era real tot ce mi-ai zis:
că primăvara o singură dată vine
prin lumina foşnitoare ca o ţiplă;
şi dacă simt pe obraz alintul buclelor tale;
şi dacă paşii noştri cunosc doar o cale…

Îmi simt gândul auriu-auriu…
Nici nu mai ştiu, nu mai ştiu, nu mai ştiu…
Aş vrea să-ţi jur că n-o să mai plâng…
Şi soarele prin geam este scălâmb…